Principiul tehnicii de condensare

Condensarea: un fenomen natural care aduce mai multa caldura

Centralele termice cu condensare utilizeaza cea mai moderna tehnologie in sistemele de incalzire.

Centralele termice cu condensare reprezinta, pe plan mondial, stadiul actual cel mai avansat al tehnologiei in sistemele de incalzire. Astfel, un fenomen natural, procesul de condensare, este utilizat si valorificat in obtinerea unor aparate si sisteme de incalzire de inalt randament, cu un consum foarte economic de combustibil gazos si care ofera o protectie maxima mediului ambiant.

Fenomenul de condensare consta in transformarea, prin racire, a vaporilor de apa in lichid. Cu totii, de pilda, am observat in zorii zilei formarea picaturilor de apa pe frunze sau roua pe aripioarele unei libelule.

Inginerii au valorificat principiul condensarii in folosul tehnologiei de incalzire. La aparatele si sistemele de incalzire cu condensare, vaporii de apa continuti in gazele de ardere condenseaza la suprafata schimbatorului de caldura al aparatului si energia lor remanenta este pusa din nou, sub forma de caldura, la dispozitia sistemului de incalzire.

Principiul tehnicii cu condensare

Randamentul cel mai ridicat

La centralele termice traditionale, asa numitele sisteme de incalzire "de joasa temperatura", se atinge, datorita unor tehnici de ardere perfectionate, un randament inalt, adica un grad foarte ridicat de utilizare a energiei introduse in sistem, respectiv pierderile de caldura ale centralei sunt extrem de reduse. Cu toate acestea, exista totusi, intr-un procent limitat, o anumita cantitate de caldura, continuta in gazele arse, care se pierde odata cu evacuarea gazelor pe cosul de fum. in functie de modul de exploatare, centralele termice traditionale, de joasa temperatura, ating un randament de pana la 94%, raportat la puterea calorifica superioara a combustibilului.

Spre deosebire de sistemele traditionale, centralele termice cu condensare utilizeaza si cea mai mare parte a caldurii continute in gazele de ardere, sistemul reusind astfel sa atinga un grad de utilizare a energiei (randament raportat la puterea calorifica inferioara a combustibilului gazos) de pana la 109%.

Cum functioneaza tehnologia de incalzire cu condensare ?

Principiul de functionare al centralelor termice cu condensare este simplu de inteles: la fiecare ardere care are loc in aparat, se formeaza vapori de apa, care, in mod normal, sunt eliberati odata cu gazele arse. Centralele cu condensare sunt echipate cu schimbatoare de caldura mai mari fata de centralele termice traditionale, astfel ca suprafetele - fin distribuite si imbinate - prin intermediul carora are loc schimbul de caldura, sunt mult mat mari, ceea ce conduce la un schimb de caldura mat intens, aceasta permitand vaporilor de apa sa condenseze inca in interiorul centralei. Caldura de condensare care se elibereaza in timpul acestui proces este dirijata din nou catre circuitui de incalzire, contribuind astfel cu o cantitate suplimentara de energie. Apa rezultata in timpul procesului de condensare este eliminata de aparat catre teava de ape reziduale.

Cu alte cuvinte, simplificand, putem spune ca centralele termice cu condensare utilizeaza si valorifica si acea parte a energiei care la centralele termice traditionale s-ar pierde odata cu evacuarea gazelor arse pe cosul de fum, sau altfel spus, centralele cu condensare preiau si folosesc - datorita suprafetelor mari destinate schimbului de caldura - si o mare parte din caldura ramasa in gazele de ardere.

Comparatie intre incalzirea conventionala si folosind tehnica condensarii