Documentatii tehnice

pdfIn aceasta sectiune gasiti documentatii tehnice in format pdf, manuale de utilizare, manuale de instalare, pliante si altele.

 

 

Cronotermostatul Baxi BCT 102

Baxi Logo

Editat 2009: Vezi noul model:

Cronotermostat programabil radio Baxi CT-R101B

 

Se foloseste pentru reglarea functionarii echipamentelor:

  • Centrale termice
  • Aparate de aer conditionat
  • Vane pentru boilere
  • Vane pentru arzatoare cu gaz
  • Arzatoare cu combustibil solid
  • Pompe de circulare pentru sisteme de incalzire
  • Sisteme electrice de incalzire sau ventilatoare pentru boilere electrice

Cronotermostat Baxi

Avantaje:

  • Pana la 30% economie de energie
  • 3 trepte de temperatura (Confort, Economic, Noapte)
  • Mobilitate, cronotermostat digital cu transmisie radio
  • Design ergonomic, UNIC
  • 3 programe presetate in functie de activitatea ta
  • Ceas desteptator
  • Blocare butoane (child lock) - protectie la utilizarea de catre copii
  • Conectare la aparate de aer conditionat
  • Semnal sonor daca receptorul a iesit din raza de actiune

     

Economia de energie

Economia de energie

Confortul in locuinta poate fi sporit prin montarea unor accesorii (cronotermostate si/sau sonde externe de temperatura) care pot asigura nu numai confortul si temperatura dorita, dar si o reducere a costurilor cu pana la 30%.

Temperatura

Cronotermostatele sunt dispozitive electronice ce masoara temperatura intr-un loc ales din locuinta si modifica automat parametrii de functionare ai centralei pentru obtinerea temperaturii dorite. Ele permit programarea pe temperaturi diferite in timpul noptii, al zilei sau in perioada in care nu sunteti acasa.

3 trepte de temperatura

In functie de programul familiei tale, se pot alcatui programe personalizate de functionare (pe intervale orare) a centralei, utilizand cele 3 trepte de temperaturi presetate ale cronotermostatului:

Confort : temperatura pe care o doresti atunci cand te afli in locuinta

Economic : temperatura pe care o doresti atunci cand nu te afli in locuinta

Sleep (noapte) : temperatura optima somnului

De exemplu, daca nu ati schimbat setarile initiale de temperatura, cronotermostatul va avea temperatura de confort 22°C, temperatura economica de 15°C iar temperatura de noapte de 18°C. Cand alegeti temperatura de confort, sistemul mentine temperatura in jurul valorilor 21,5-22°C. Cand setati temperatura de noapte, sistemul va intra in functiune numai daca temperatura scade sub 17,5°C. La atingerea temperaturii de 18°C, sistemul se va opri. De asemenea, cand nu sunteti acasa, temperatura in locuinta va fi mentinuta in jurul valorii de 15°C, temperatura economica.

Afisaj si simboluri

Afisaj si simboluri

Cronotermostatul va regla temperatura camerei astfel: intre orele 22:00-6:00, temperatura Sleep (Noapte), intre 6:00-18:00, temperatura Economic si intre 18:00-22:00 temperatura Confort

Legenda simboluri afisate pe ecran:

Legenda simboluri

Sensibilitatea de reactie (SWING)

Se poate seta pe diferite nivele diferentiat:

Apasati tasta SWING o data. Indicatorul setare SWING clipeste.

Apasati tasta + sau - pentru a seta sensibilitatea de la 0.2 grdC pana la 1.6 grdC, in trepte de 0.2 grdC.

Apasati tasta SET pentru confirmare si reveniti la modul normal.

Ex.: daca treapta de temperatura setata este de 22grdC iar sensibilitatea de reactie este setata la valoarea de 1grdC, centrala va incepe sa functioneze la atingerea unei temperaturi ambientale de 21grdC si va reface temperatura setata (22grdC).

Punerea in functiune

Emitator

Echipamentul Baxi are o caracasa de plastic cu un afisaj vizibil si cu elemente de operare usor de accesat. Emitatorul se poate scoate din suport daca se trage de el in sus. Astfel este posibila inlocuirea celor doua baterii tip AAA 1,5V alcaline care se gasesc in compartimentul din carcasa receptorului.
Suportul livrat impreuna cu receptorul permite asezarea echipamentului pe perete. Emitatorul se poate monta usor in suport.

Receptor

Carcasa este de plastic, elementele de operare sunt usor de accesat, iar capacul se poate indeparta. Este alcatuit dintr-un releu, contactele si antena receptor fiind integrate in carcasa.
Receptorul poate fi montat direct pe perete.
Mai intai fixati baza, apoi reuniti cele doua parti ale carcasei. Dupa aceasta activati receptorul.
Carcasa receptorului se poate desface prin presarea clemei lateral superioare; baza se poate astfel monta in locul dorit dupa care se reunesc cele doua parti componente.

Conectare la echipamente de incalzire

Conectare la centrala termica

Conectare la aparate de aer conditionat

Conectarea la aer conditionat

Cronotermostatul Baxi se poate folosi pentru reglarea functionarii aparatelor de aer conditionat (cu conditia ca acestea sa aiba optiunea conectarii la un cronotermostat)

N nul de lucru, 230 V CA
L faza, 230 V CA
T1, T2 borne de conectare a termostatului de ambient (TA); in lipsa
acestuia exista intre aceste borne o punte care la conectarea
TA trebuie indepartata)
1 contact normal deschis (NO); CA 24V, 250 V / 6(2,5) A
2 comun (COM); CA 24V, 250 V
3 contact normal inchis (NC); CA 24V, 250 V / 6(2,5) A

Realizarea legaturii intre emitator si receptor

Comunicarea dintre receptor si emitator este setata din fabricatie, la fel se intampla si cu codul de adresare, astfel ca nu trebuie decat sa porniti echipamentul si acesta va functiona corespunzator.

in cazul in care apar interferente sau doriti sa modificati codul de adresare, procedati astfel:

  • instalati unitatea receptoare si puneti-o in functiune.
  • apasati tasta MANUAL/AUTO pentru ca unitatea sa treaca in modul auto.
  • apasati si mentineti apasata tasta ON/OFF timp de 3 secunde. Indicatorul luminos de culoare verde clipeste. In acest moment, unitatea este in modul LEARNING (Invatare).
  • apasati si mentineti apasata tastaLEARN de pe emitator timp de 5 secunde; indicatorul de pe emitator clipeste de cateva ori.
  • indicatorul luminos de culoare verde al receptorului se stinge, indicand ca receptorul a incheiat procesul de invatare. In acest
    moment unitatea poate comunica
  • Unitatea receptoare va emite un beep de avertizare din 10 in 10 secunde daca nu receptioneaza nici un semnal de la emitator in 10 minute.

Emitator

Cronotermostat Baxi

Emitatorul trebuie montat in camera principala (pe perete sau folosind suportul livrat) luand in considerare urmatoarele aspecte :

Emitatorul trebuie amplasat astfel incat senzorul sa poata capta temperatura camerei cat mai exact, fara a fi afectat de radiatia solara directa sau alte surse de incalzire sau racire (in cazul montarii pe perete la o inaltime de 1,5m deasupra podelei);

Emitatorul trebuie amplasat astfel incat sa poata emite semnale cu interferente cat mai mici posibile. Pentru acest motiv trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte :

  • Nu pozitionati emitatorul pe suprafete de metal
  • Nu pozitionati emitatorul in imediata vecinatate a cablurilor electrice si a echipamentelor de tipul PC, TV, cuptoare cu microunde
  • Nu pozitionati emitatorul in vecinatatea unor structuri metalice mari sau a unor elemente de constructie speciale (beton sau geam).

Pozitionare cronotermostat

Receptor

Receptor Baxi

Este de preferat ca receptorul si comutatorul sa fie montate langa dispozitivul pentru care se doreste reglarea;
Daca distanta pana la emitator este prea mare se poate monta la un fir de lungime mai mare si aduce astfel receptorul in raza de actiune a emitatorului; trebuie pozitionat insa intr-un loc unde sa nu-i fie afectata comunicarea cu emitatorul datorita interferentelor sau ecranarii.
Receptorul trebuie amplasat astfel incat sa primesca semnale cu interferente cat mai mici posibile. Pentru acest motiv trebuie luate in considerare urmatoarele aspecte:

  • Nu montati receptorul pe panouri de comanda;
  • Nu montati receptorul pe suprafete metalice;
  • Nu montati receptorul in imediata vecinatate a cablurilor electrice si a echipamentelor de tipul PC, TV, cuptoare cu microunde;
  • Nu montati receptorul in vecinatatea unor structuri metalice mari sau a unor elemente de constructie speciale (beton sau geam).

Date tehnice generale

Emitator (modulul TX)
Alimentare: 2 baterii alcaline de 1,5 V tip AAA
Interval citire temp. : 5-380C (cu treapta de 0,50C)
Interval control temp.: 7-350C (cu treapta de 0,5 0C)
Sensibilitate comuntare (swing): 0,20C (programabil de la 0,20C la 1,60C)
Frecventa: 868,35 Mhz

Receptor (modul RX)
Conectare electrica: 230 V AC +/- 10% 50 Hz
Frecventa: 868,35 Mhz
Intensitatea curentului electric - 230 V AC

  • 6A pentru sarcina rezistiva
  • 2A pentru sarcina inductiva
  • Suparafata in sectiune a firului electric de legatura : 1-2,5 mm2

Cu schimbator bitermic sau schimbator secundar!

Bitermic vs secundarAceasta intrebare si-o pun foarte multi viitori utilizatori de centrale termice. Vom incerca in cele ce urmeaza sa va prezentam tipurile de centrala cu schimbator secundar de caldura si cele cu schimbator bitermic.

Schimbatorul bitermic.

Acest tip de schimbator este relativ de conceptie noua. In acelasi schimbator de caldura situat deasupra arzatorului se prepara agent termic pentru incalzire precum si apa calda menajera. El are circuite separate pentru apa calda menajera si agentul termic de incalzire. Este numit si schimbator rapid deoarece prepararea apei calde menajere se face preluand caldura direct de la gazele de ardere.

Sectiune prin schimbatorul bitermic

In imaginea alaturata se pot observa canalele pentru apa calda menajera (4 la exterior) si canalul pentru agent termic de incalzire pe centru.

Prepararea apei calde menajere utilizand un schimbator bitermic.

Prin intermediul arzatorului se arde gazul metan care degaja o cantitate de caldura. Aceasta caldura este preluata prin intermediul schimbatorului de caldura situat deasupra arzatorului si transferata apei care circula prin el.

G - intrare gaz metan
E - intrare apa rece
U - iesire apa calda

Controlul temperaturii apei se face prin intermediul unei sonde NTC, care transmite informatia citita placii electronice pentru a controla debitul de gaz metan trimis la arzator.

Protectia la supraincalzire se face cu un termostat situat pe schimbator.

Dusurile scotiene: adica de ce vine dintr-o data apa rece cand ar trebui sa vina numai apa calda la robinet
Centrala termica are o putere minima de incalzire, daca aceasta putere minima nu poate fi preluata de debitul de apa care trece prin schimbator acesta se va supraincalzi. Senzorul de supraincalzire sesizeaza si va transmite comanda de oprire a alimentarii cu gaz a arzatorului. Cand temperatura schimbatorului scade sub valoarea prestabilita de supraincalzire va comanda pornirea alimentarii cu gaz a arzatorului.

Atentie: pompa centralei este pompa de circulatie pentru circuitul de incalzire, nu are nici o legatura cu presiunea apei calde. Presiunea apei calde este direct influentata de presiunea apei reci care intra in centrala termica, gradul de deschidere al bateriei amestecatoare si pierderilor de sarcina de pe circuitul de apa calda.
Pentru evitarea "dusurilor scotiene" asigurati-va ca este suficient debit de apa calda care trece prin schimbator.

Schimbatorul secundar de caldura

Acest schimbator de caldura are 4 racorduri: intrare-iesire agentul termic primar, intrare apa rece si iesire apa calda menajera. Agentul termic primar intra in schimbator unde cedeaza caldura apei reci care iese din schimbator spre punctele de utilizare la o temperatura superioara celei de intrare.

Schimbator secundar de caldura

Pentru a putea alimenta schimbatorul cu agent termic primar este nevoie de o vana cu 3 cai. Aceasta vana are doua pozitii: una care permite agentului termic sa circule spre instalatie, blocand accesul spre schimbator si invers, catre schimbator blocand accesul spre circuitul de incalzire. Aceste vane sunt de mai multe tipuri in functie de modul de actionare.

Vana cu 3 cai - pozitia incalzire
Vana cu 3 cai - pozitia preparare apa calda

Prepararea apei calde utilizand schmbator secundarul de caldura

Prin intermediul arzatorului se arde gazul metan care degaja o cantitate de caldura. Aceasta caldura este preluata prin intermediul schimbatorului de caldura situat deasupra arzatorului si transferata apei care circula prin el. Vana cu 3 cai este pe pozitia care permite trecerea spre schimbatorul de caldura. Se cedeaza caldura apei reci care trece prin schimbator devenind apa calda menajera.

Atentie: pompa centralei este pompa de circulatie pentru circuitul de incalzire, nu are nici o legatura cu presiunea apei calde. Presiunea apei calde este direct influentata de presiunea apei reci care intra in centrala termica, gradul de deschidere al bateriei amestecatoare si pierderilor de sarcina de pe circuitul de apa calda. Pompa de circulatie va functiona pentru a vehicula agent termic primar prin schimbatorul de caldura primar si secundar.

1 -Robinet umplere instalatie
2 -Microintrerupator sanitar
3 - Valva gaz
4 - Valva cu 3 cai hidraulica
5 - Sonda NTC limita si reglare
6 - Schimbator in placi
7 - Arzator
8 - Schimbator primar
9 - Camera etansa
10- Ventilator evacuare gaze arse
11- Presostat fum
12- Colector de fum
13- Termostat siguranta supratemp.
14- Vas de expansiune
15- Valva aerisire
16- Pompa de circulatie
17- Limitator de debit
18 - Robinet golire
19- Supapa de siguranta 3 bar

Concluzii:

Pret:

Centrale termice cu schimbator bitermic
+
Centrale termice cu schimbator secundar
-

Centralele care folosesc schimbator bitermic sunt mai ieftine decat cele cu schimbator secundar de caldura deoarece au mai putine componente si automatizari mai simple.

Confort de apa calda:

Temperatura apei calde

Centrale termice cu schimbator bitermic
-
Centrale termice cu schimbator secundar
+

Temperatura de iesire a apei calde este mai bine controlata prin intermediul schimbatorului de caldura secundar, dusurile scotiene sunt aproape eliminate.

Timp de raspuns

Centrale termice cu schimbator bitermic
+
Centrale termice cu schimbator secundar
-

Deoarece schimbul de caldura se realizeaza direct (gaze de ardere-apa calda), centralele cu schimbator bitermic furnizeaza mai rapid apa calda menajera.

Depuneri de calcar:

Centrale termice cu schimbator bitermic
-
Centrale termice cu schimbator secundar
+

Depunerile de calcar se produc in mod deosebit la temperaturi ridicate, astfel in functionarea pe incalzire poate exista o circulatie a apei prin schimbatorul de caldura pe parte de apa calda menajera favorizand depunerile de calcar. Producatorii ofera totusi o protectie, numita protectie anticalcar. Aceasta protectie monitorizeaza debitele mici de apa prin schimbator (gen scurgeri pe la baterii amestecatoare sau prin instalatia de alimentare cu apa calda) si in cazul in care se sesizeaza scurgeri, centrala este oprita.

Curs pregatire auditori energetici

UPDATE: Acest articol este scris in 2 Iul 2008, se refera la cursurile organizate in anul 2008, pentru informatii la zi luati legatura cu conf. univ. dr. ing. Catalin LUNGU-secretar AIIR-Filiala Bucuresti, tel. 021/2524295, de luni pana vineri intre orele 8.30 si 18.00. Fax 021/2524295.

Va aducem la cunostinta (va reamintim) ca in conformitate cu legea 372/2005, toate cladirile noi sau care se renoveaza si au o suprafata construita mai mare de 1000mp, trebuie sa fie certificate energetic. Certificatul de performanta energetica a cladirii si instalatiilor aferente devine un act obligatoriu, parte componenta a Cartii Constructiei.

Asociatia Inginerilor de Instalatii - Filiala Bucuresti, vine in intampinarea cerintelor legii 372 si va propune cursul de pregatire a viitorilor auditori energetici (gradul I sau II, cladiri si instalatii).

Urmatorul curs va avea loc in perioada 7-18 iulie 2008. Data limita de inscriere: 1 iulie 2008.

Cursurile organizate de AIIR-Filiala Bucuresti se vor desfasura in doua etape :

-etapa 1 : cursuri (5 zile cate 8 ore/zi); cost 550 RON+TVA

-etapa 2 : aplicatii (5 zile cate 7 ore/zi); cost 450 RON+TVA

(Cost doar modul aplicatii: 650RON+TVA, doar daca ati parcurs deja etapa I-cursuri)

Absolventii cursului primesc :

  • CD cu prezentarile conferentiarilor si documentatia privind intocmirea auditului energetic;
  • atestat de absolvire eliberat de catre AIIR, care permite depunerea la MTCT a dosarului in vederea sustinerii examenului de auditor energetic in constructii si/sau instalatii.

Pentru informatii suplimentare si inscrieri va puteti adresa dlui conf. univ. dr. ing. Catalin LUNGU-secretar AIIR-Filiala Bucuresti, tel. 021/2524295, de luni pana vineri intre orele 8.30 si 18.00. Fax 021/2524295.

NOTA :

Un specialist pentru a urma cursurile de pregatire pentru audit energetic in constructii si instalatii trebuie sa indeplineasca conditiile :

  • vechime minima in meserie de 6 ani pentru gradul II sau 8-10 ani pentru gradul I;
  • sa fie inginer de instalatii, absolvent al unei facultati de instalatii pentru constructii sau
  • sa fie inginer constructor, absolvent al unei facultati de constructii sau
  • sa fie arhitect, absolvent al unui institut de arhitectura sau a unei facultati de constructii si arhitectura sau
  • sa fie inginer mecanic sau energetic, absolvent al unei facultati de mecanica sau energetica.

La inscrierea la curs solicitantii trebuie sa prezinte :

  1. cerere tip pe care o vor primi la secretariatul cursului;
  2. Curriculum Vitae;
  3. Diploma de Licenta (copie);
  4. BI / CI (copie);
  5. 2 fotografii tip diploma sau pasaport;
  6. chitanta sau ordinul de plata care sa ateste achitarea cursului;
  7. eventual, dovada privind calitatea de membru AIIR (chitanta plata cotizatie sau carnet membru AIIR vizat pentru anul in curs)

Plata cursurilor (1000RON+TVA) se poate face prin OP (A.I.I.R-Filiala Bucuresti, RO 021414 Bdul Pache Protopopescu nr. 66, tel/fax 021.252.42.95, CUI RO-13274270, cont bancar nr. RO15BRDE410SV44539004100 deschis la BRD Filiala Calderon Bucuresti) sau cash la sediul secretariatului AIIR-Facultatea de Instalatii, dna Adriana PETRE (mob. 0744134384).

Membrii AIIR (inscrisi pana in Aprilie 2008) beneficiaza de 25% reducere.

Despre PT A1 - Pe intelesul tuturor

Actualizare 2010 - Monitorul Oficial nr. 513 bis Vineri, 23 iulie 2010:

Art. 1. — Se aproba Prescriptia tehnica PT A1—2010
"Aparate de încalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau
gazos cu puteri nominale = 400 kW", prevazuta în anexa nr. 1.

Art. 4. — La data intrarii în vigoare a prezentului ordin se
abroga urmatoarele ordine:
a) Ordinul ministrului industriei si resurselor nr. 397/2002
privind aprobarea Prescriptiei tehnice PT A1—2002 "Cerinte
tehnice privind utilizarea aparatelor consumatoare de
combustibili gazosi", publicat în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 674 din 11 septembrie 2002, cu modificarile si
completarile ulterioare;

 

Conform PT A 1-2002 Editia 1 "Cerinte tehnice privind utilizarea aparatelor consumatoare de combustibili gazosi" aprobata cu Ordinul Ministrului Industriei si Resurselor nr. 397/22.08.2002, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674/11.09.2002 toti posesorii de centrale termice trebuie sa detina autorizatia de functionare a acesteia.

Pentru multe persoane acesta prevedere ramane un mister de neelucidat. Vom incerca sa explicam aici pe intelesul tuturor despre ce este vorba.

PT A 1- 2002 reglementeaza activitatea din domeniul instalatiilor care se ocupa de aparate consumatoare de combustibil gazos (centralele termice) astfel:

  • Instalarea centralelor termice se va efectua numai de catre personal autorizat ISCIR conform PT A1
  • Punerea in functiune a centralelor termice se va face numai de catre personal autorizat ISCIR conform PT A1
  • Service-ul centralelor termice se va face numai de catre personal autorizat ISCIR conform PT A1
  • Verificarile tehnice periodice (o data la 2 ani) se vor face numai de catre personal autorizat ISCIR conform PT A1
  • Autorizarea functionarii centralei termice se face de catre societati autorizate ISCIR conform PTA1.

Pe intelesul utilizatorului aceasta se traduce astfel:

  • Pentru instalarea centralei termice trebuie sa contactati o firma care este autorizata de ISCIR conform PTA1 pentru montaj. Nu mai puteti instala cu instalatorul blocului sau cu orice firma. Trebuie sa stiti ca firmele se pot autoriza si numai pentru montaj.
  • Dupa instalare trebuie sa chemati o firma pentru punerea in functiune a centralei. De obicei centralele termice se vand cu PIF (punerea in functiune) inclusa in pret. Nu va costa nimic (intrebati totusi vanzatorul pentru a nu avea surprize !). Acestea se afla pe certificatul de garantie al centralei termice, nu sunati alte firme pentru ca firmele se autorizeaza de ISCIR conform PT A1 pe marca si model.
  • Pentru probleme cu centrala temica, cititi mai intai manualul de utilizare (in cazul in care nu ati facut-o inca) pentru a verifica daca nu este o problema de utilizare si daca nu rezolvati contactati o firma de pe cetificatul de garantie (care este autorizata ISCIR conform PT A1 pentru service).
  • Verificarile tehnice periodice se fac o data la 2 ani. Aceste verificari se fac de catre o firma autorizata ISCIR conform PT A1 pentru verificari tehnice periodice.
  • Autorizarea functionarii centralelor termice care nu au îndeplinit pâna la data de 1 februarie 2004 conditiile stabilite prin prescriptiile tehnice ISCIR PT A1-2002 si PT C9-2003 conform Ordinului nr. 42 din 27 ianuarie 2004 se va face pana cel tarziu 1 septembrie 2004.

Concluzie:

  • Firmele se autorizeaza ISCIR conform PT A1 separat pentru montaj, punere in functiune, service si verificari tehnice periodice. Exista firme care se autorizeaza pentru toate operatiile.